Evenimente

Fabricat in Iasi



Vă invităm să luați parte la evenimentul Antreprenori locali: drumul către succes, unde puteti cunoaște mai bine antreprenorii din Iași, produsele și serviciile oferite de aceștia, dar și poveștile lor. Pe parcursul evenimentului veți putea asista la întâlnirile cu antreprenorii de succes ai Iașului și veți putea discuta cu ei deschis prin intermediul unui Q&A.

Invitați:

Silviu Coman (Jassyro)
Doru Chirica (Wink Public Media)
Iulian Nechifor (TeamFluent)
Nicoleta Hritcu (Cuptorul Moldovencei)

Vă așteptăm la ora 15:00, în corpul R al Universității Alexandru I. Cuza, în sala 502, etajul 5.
30.05.2017
Pentru cei interesați vă rugăm să completați acest formular de înscriere. Intrarea este liberă!

https://goo.gl/forms/ZEtneFGbGgwJ4eJN2

Peste 200 de angajați din cadrul Direcției Administrativ-Financiare a Grup Renault România, din Mioveni şi Bucureşti, s-au implicat într-o amplă acţiune de resposabilitate socială. Astfel, în locul operaţiunilor curente financiar-contabile, participanţii au ecologizat o zonă intens vizitată de turişti, reușind să strângă peste 300 de saci de PETuri, hârtii, doze de aluminiu și alte deșeuri de pe traseul Valea Cerbului/Poiana Mare – Cabana Gura Diham, acoperind o suprafață de aproximativ 35 km2. „Tuturor ne plac ieşirile în natură cu familiile sau prietenii. Din păcate însă, de cele mai multe ori nu găsim un mediu curat şi prietenos. Astăzi ne-am hotărât să facem mai mult decât să ne plângem de acest lucru. Vrem sa dăm un exemplu ca putem schimba ceva în ceea ce priveşte protecţia mediului şi mai ales să oferim bucurie celor care vor veni la iarbă verde pe Valea Cerbului”, a declarat unul dintre participanți.

Asociația Team Work a fost alături de angajații Grup Renault România: „Considerăm că astfel de acțiuni trebuie sprijinite și încurajate; cu cât activitățile pozitive pentru mediul înconjurător sunt mai prezente în cotidianul fiecăruia dintre noi, cu atât avem mai multe șanse de a trăi într-o societate civilizată. Faptul că angajații Grup Renault au ales să investească timp și energie în activități de ecologizare ca modalitate de consolidare a echipei reprezintă un semn îmbucurător și sperăm ca această abordare să fie dezvoltată și pe viitor”, a declarat Anca Anton, vicepreședinte Team Work și unul dintre voluntarii participanți la acțiune.

Acțiunea de ecologizare din Valea Cerbului reprezintă prima colaborare între Asociația Team Work și Grup Renault România, urmând ca aceasta să fie reluată la unul dintre evenimentele de amploare organizate de ONG în Grădina Botanică București: Curățenia de Toamnă 2016.

Asociația Team Work este o organizaţie non guvernamentală, non-profit axată pe învăţare prin management de proiect, ale cărui activități vizează dezvoltarea profesională, voluntariatul și protecția mediului. Asociația Team Work desfășoară, din 2006, în parteneriat cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București, acțiuni de voluntariat ce vizează amenajarea și întreținerea spațiului verde al grădinii botanice. Team Work a câștigat Premiul I la Gala Societății Civile 2012, Secțiunea Protecția Mediului.

Grupul Renault România este singurul constructor auto care are în ţara noastră toate competenţele necesare conceperii, dezvoltării și industrializării unei mașini. Cei peste 16000 de angajați își desfășoară activitatea la: uzinele Dacia de la Mioveni (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul AILN), Matriţe Dacia (Piteşti), centrul de design Renault Design Central Europe (Bucureşti), Renault Technologie Roumanie – Bucureşti (care include Centrul Tehnic Titu), direcţia comercială Renault Commercial Roumanie – Bucureşti (inclusiv Centrul de Piese de Schimb Oarja) şi Renault Credit International (Bucureşti).

Anul acesta, TEACHING pictează bucuria pe chipul copiilor din localitatea Victoria, judeţul Iaşi! Balul Caritabil „Un Colind Pentru Un Zâmbet!” ce se află la cea de a IX-a ediţie îşi propune sprijinirea unui număr de 25 de copii din satul Victoria, copii ce provin din familii cu o situaţie financiară precară, însă cu rezultate deosebite la învăţătură.

Se spune că poarta către suflet sunt ochii, iar în ochii acestor copiii ne dorim să strălucească steluţe de lumină angelică. Crăciunul este un loc de poveste prin care visele devin realitate şi de aceea, organizăm un bal de caritate în data de 11.12.2014, locaţia Fever cu începere la ora 20.30. Participarea la bal se va face prin achiziţionarea biletului de participare, pretul acestuia este de 5 RON. Banii proveniţi din sponsorizări şi din vânzarea biletelor vor fi folosi în scop caritabil.

Vezi cum a fost anul trecut!
Mai multe detalii:http://teach-ing.ro/un-colind-pentru-un-zambet-un-dar-pentru-un-suflet/

 

Echipa de implementare a proiectului „Egalitate reala, nu conceptuala!” anunta inceperea inscrierilor pentru urmatoarele cursuri de calificare: Lucrator in comert, Agent curatenie, Manichiurist/pedichiurist, Confectioner, Ingrijitoare copii. Cursurile se vor desfasura incepand cu luna octombrie 2014, in Regiunea Nord-Vest.

Grupul tinta este format din 250 de persoane de sex feminin din Regiunea Nord-Vest.

Cursurile vor avea o durata de 360 de ore din care 120 ore de teorie, 60 de ore modulul practic si 180 de ore practica la locul de munca. Fiecare curs se va finaliza cu certificarea competentelor dobandite de fiecare cursant, prin sustinerea unui examen de absolvire. Certificatul de absolvire este recunoscut de Ministerul Educatiei si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

Citeste tot »

Echipa de implementare a proiectului „Egalitate reală, nu conceptuală!” anuntă lansarea website-ului oficial al proiectului www.femeiactive.ro. Acesta conține informații relevante despre proiect cum ar fi: obiectivele proiectului, activitățile și grupul țintă, informații cu privire la cursurile de calificare și cursurile de perfecționare, rezultatele anticipate și parteneriatul proiectului.

Periodic, pe site vor fi publicate articole cu privire la egalitatea de șanse și gen, testimoniale ale persoanelor participante la cursurile de calificare, informații și fotografii de la evenimentele organizate în cadrul proiectului.

Citeste tot »

Asociaţia Tinerilor Comunei Bălţaţi a primit finanţare pentru proiectul „Și eu pot să fiu antreprenor”, proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune – 1.2 – Iniţiative ale tinerilor, care a fost implementat în perioada 3 februarie 2014 – 31 iulie 2014.

Citeste tot »

Luna iulie a reprezentat perioada finală de implementare a proiectului „Sugestiv Pentru Esența Caracterului Individual: Altruism și Laitmotiv” (“SPECIAL”), finanțat de către Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, în cadrul programului Tineret în Acţiune, sub-acţiunea 1.2. – Iniţiative ale Tinerilor. Acesta a fost lansat în luna aprilie de către un grup informal de tineri voluntari, având o finanțare nerambursabilă de 3750 de euro.

Citeste tot »

Asociaţia JCI Active Citizens Cluj, în parteneriat cu Loop Operations, Centrul de Resurse pentru Cetăţenie Activă, Institutul Economic Român şi Asociaţia pentru Economia Cunoaşterii anunţă lansarea proiectului „Egalitate reală, nu conceptuală”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Cele doua conferinţele de lansare ale proiectului vor avea loc la Cluj-Napoca – Hotel Golden Tulip pe data de 11 iunie (începând cu ora 17:00) şi Oradea – Hotel Continental, pe data 13 iunie (începând cu ora 12:00). In cadrul conferințelor vor fi prezentate obiectivele şi activităţile proiectului ce are ca principal scop soluționarea problemei inegalităţii de șanse și discriminării femeilor pe piața muncii, la nivelul regiunii Nord-Vest. La cele două conferințe sunt aşteptate să participe atât femei – în calitate de public țintă principal, cât şi organizaţii care pot contribui în mod direct la rezolvarea problemei inegalității de gen: autorități publice centrale și locale, ONG-uri, sindicate, patronate, camere de comerț, asociații de IMM-uri și agenți economici.

Citeste tot »

ASOCIATIA NATIONALA PENTRU INITIATIVA COMUNITARA, anunţă finalizarea proiectului „ANGAJAT SAU ANGAJATOR?!”

Acest proiect a fost finanţat din fonduri acordate de către Comisia Europeană prin programul AN Tineret în Acțiune, actiunea Tineri pentru Europa (yia-na-action1) sub-actiunea Iniţiative ale Tinerilor (yia-na-action1-action12).

Citeste tot »

APECProgramul de perfectionare este organizat de Asociatia pentru Promovarea Economiei Cunoasterii, autorizata ca furnizor de formare profesionala de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC – fosta CNFPA), si se finalizeaza cu o diploma de absolvire recunoscuta de catre Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei.

Cursul se adreseaza tuturor celor interesati sa acumuleze cunostinte si tehnici necesare pentru managementul de proiecte (cod COR 242101) si sa-si dezvolte abilitati practice, utile pentru rezolvarea problemelor specifice managementului proiectelor.

Citeste tot »

Asociaţia pentru Promovarea Economiei Cunoaşterii (A.P.E.C.) anunţă finalizarea proiectului „Ştii cine sunt eu? Sunt cetăţean european activ!”. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 7 luni, între 01.06.2013-31.12.2013 şi a fost implementat în judeţul Iaşi, exclusiv de către o echipă de voluntari, aflaţi sub coordonarea Asociaţiei A.P.E.C.

Rezultatele proiectului:

1. Organizarea seminarului „Manifest pentru cetăţenie ativă”, 28-29 septembrie 2013, Iasi.
Pe parcursul a 2 zile, 44 de tineri au participat la 4 workshop-uri, dedicate celor 4 metode non-formale: Flashmob, Biblioteca Vie, Photovoice şi Teatru Forum.

Citeste tot »

Retorica atent cultivată, argumentaţia bine organizată, și construcţia logică au fost intrumentele cu ajutorul cărora dezbaterea s-a transformat dintr-o simplă expresie a divergenţei într-o artă a argumentaţiei.

1.000 de euro, 32 de participanți, o singură temă: România

Organizat sub forma unui concurs, Dezbate România încurajează gândirea critică, capacitatea de argumentare și prezentare în rândul studenţilor. Prin intermediul acestui concurs, Fundația Dan Voiculescu crează un cadru în care vocile tinere își pot exprima inteligenţa, creativitatea şi viziunea.

Plecând de la situații din viața de zi cu zi, de la probleme care vizează în special tinerii, dezbaterile propuse încearcă să promoveze o cultură a dialogului. Astfel, Dezbate România promovează dezbaterile dinamice, într-un cadru non-formal, unde argumentele clare sunt îmbinate cu un discurs convingător. Accentul pus pe modul de susținere al argumentelor, pe spontaneitate și pe creativitate, oferă participanților posibilitatea de a-și dezvolta propriul stil în arta dezbaterilor.

Citeste tot »

Cea de-a doua ediție a evenimentului Ziua Intreprinderilor Sociale, organizat de NESsT Romania, se va desfășura în data de12 decembrie 2013, la Hotel Novotel din București. Intreprinderile sociale, ONG-urile, companiile și autoritățile publice interesate să participe la eveniment se pot înscrie online.

Ziua Intreprinderilor Sociale se adresează tuturor celor care activează în domeniul intreprinderilor sociale și doresc să contribuie la dezvoltarea acestui sector în țara noastră. Organizatorii vor oferi participanților o serie de oportunități:

– posibilitatea de networking cu antreprenori sociali, organizații non-profit, companii interesate să investească în intreprinderi sociale și decidenți publici;

– o sesiune de pitching dedicată celor care vor să prezinte o idee de antreprenoriat social în fața unei comisii de investitori (dacă doriți să vă prezentați intreprinderea socială în această sesiune contactati organizatorii);

Citeste tot »

Maratonul Speakerilor

Postat de | 20 noiembrie 2013 | Evenimente

flyer_fCongress Hall Palas are deosebita plăcere de a vă invita la un eveniment unic: . Pentru prima oară în nord-estul ţării, cei mai buni traineri şi coacheri din România îţi arată paşii de succes în dezvoltarea profesională şi personală.

Dacă eşti om de afaceri, reprezentant al unei companii mici sau mijlocii, lucrezi în domeniul vânzărilor sau eşti student la o facultate cu profil business, te aşteptăm pe 27 şi 28 noiembrie 2013 la Palas Congress Hall, Sala Chopin, pentru a afla drumul spre reuşită.

 

Excelenţa în leadership, psihologia motivaţiei, tehnici de negociere, vânzări într-un mediu competitiv, resurse de training & assessment, primii paşi în cariera financiară – sunt doar o parte dintre temele abordate de specialişti, programe implementate cu succes de marile companii multinaţionale.

Ambele seri se vor incheia cu degustare de vinuri si branzeturi, in acorduri de clarinet si pian.

 

Citeste tot »

Pana la data de 15 noiembrie ai posibilitatea sa te inscrii la cursurile organizate de catre Asociatia Tehnica de Formare Profesionala “TEACH ING” in cadrul celei de a X-a editii a Centrului de Training Tehnic.

In cadrul acestei editii sunt organizate urmatoarele cursuri:

  • AutoCAD 2D – nivel mediu,
  • Inventor – nivel incepator,
  • Operare freza CNC.

Cursurile de AutoCAD 2D si operare freza CNC se desfasoara in fiecare marti si miercuri in perioada 19 – 27 noiembrie in intervalul orar 17.00 – 20.00.

Cursul de Inventor are loc in fiecare marti si miercuri in perioada 3 – 11 decembrie intre orele 17.00 – 20.00.

Citeste tot »

Federaţia VOLUM alături de partenerii să dă startul nominalizărilor la cea de-a treia ediţie a Galei Naţionale a Voluntarilor, singura competiţie naţională ce premiază meritele voluntariatului din toate domeniile de activitate.
Competiția Gala Națională a Voluntarilor, ediția 2013 este realizată cu sprijinul Ministerului, Tineretului și Sportului, Complexului Național Sportiv ”Lia Manoliu”, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Reprezentanței Comisiei Europene la București.
La fel ca în edițiile precedente, competiția va fi susţinută de către cei opt Ambasadori ai Voluntariatului în România: Raed Arafat, Margareta Pâslaru, Damian Drăghici, Marius Manole, Irina Păcurariu, Călin Goia, Valeria Răcilă von Groningen, și Zoli Toth.
Timp de trei săptămâni (17 octombrie-12 noiembrie 2013), organizaţiile neguvernamentale și instituţiile publice care lucrează cu voluntari, precum și companiile care își implică angajații în proiecte de voluntariat sunt invitate să îşi nominalizeze favoriţii, accesând www.galavoluntarilor.ro

Într-o lume în care companiile pun mult accent pe experienţă şi, rareori, te susţin cu acest indice, există „cineva” care nu cere, din contra, oferă.

Voluntar.ro nu caută, ci creează experienţă.

Citeste tot »

Fundatia LEADERS, sursa de idei si oameni valorosi, organizeaza in perioada octombrie 2013 – iunie 2014, cea de a cincea editie a programului national Leadership Autentic dedicat tinerilor cu varste intre 14 si 18 ani. In cadrul acestuia, vor avea loc seminarii de leadership in 15 localitati din tara, atat in mediul urban cat si rural. In fiecare editie vor lua parte la seminarii 25 de tineri.

Editia din acest an se va desfasura in Bucuresti, Iasi, Moreni – judetul Dambovita, Moinesti – judetul Bacau, Ianca, judetul Braila, Buzau, Urlati – judetul Prahova, Campina – judetul Prahova, Videle – judetul Teleorman, Bustuchin – judetul Gorj, Rupea – judetul Brasov, Ploiesti, Pitesti, Sibiu, Bolintin Vale – judetul Giurgiu.

Beneficiile Leadership Autentic?

Citeste tot »