Dezbate Romania – editia a VI-a

Postat de | 1 decembrie 2013 | Evenimente, Stiri

Retorica atent cultivată, argumentaţia bine organizată, și construcţia logică au fost intrumentele cu ajutorul cărora dezbaterea s-a transformat dintr-o simplă expresie a divergenţei într-o artă a argumentaţiei.

1.000 de euro, 32 de participanți, o singură temă: România

Organizat sub forma unui concurs, Dezbate România încurajează gândirea critică, capacitatea de argumentare și prezentare în rândul studenţilor. Prin intermediul acestui concurs, Fundația Dan Voiculescu crează un cadru în care vocile tinere își pot exprima inteligenţa, creativitatea şi viziunea.

Plecând de la situații din viața de zi cu zi, de la probleme care vizează în special tinerii, dezbaterile propuse încearcă să promoveze o cultură a dialogului. Astfel, Dezbate România promovează dezbaterile dinamice, într-un cadru non-formal, unde argumentele clare sunt îmbinate cu un discurs convingător. Accentul pus pe modul de susținere al argumentelor, pe spontaneitate și pe creativitate, oferă participanților posibilitatea de a-și dezvolta propriul stil în arta dezbaterilor.

În perioada noiembrie 2013 – februarie 2014 va avea loc cea de-a șasea ediție a concursului Dezbate România. Aceasta se va desfășura sub forma unei serii de patru dezbateri, urmată de două semifinale și dezbaterea finală, la care vor participastudenţi, cu vârsta maximă de 30 ani, din toate mediile universitare, indiferent de anul de studiu sau forma de învăţământ (inclusiv studenții la master). În cadrul fiecărei dezbateri vor exista două echipe, una afirmatoare şi una negatoare care, în funcție de calitatea sa, va argumenta în sprijinul sau împotriva ipotezei propuse spre dezbatere.

Date despre înscriere, desfășurare, premii și regulament pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

sursa: www.fundatiadanvoiculescu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *